Etichete

 

4560a61ccecf7b602abe80635c8c1b28

„Stă în natura noastră să vrem să ne mândrim cu ceea ce facem, indiferent că este vorba de partea profesională sau personală a vieții noastre. Nimic nu se compară cu un lucru făcut ca la carte și cu aprecierea pe care ajungem să o primim ulterior.

Nu e nimic greșit în a da tot ce e mai bun pentru reuși: a finaliza cu succes un proiect sau a fi un părinte extraordinar. Devii mai bun cu fiecare zi ce trece, evoluezi și data viitoare treci la următorul nivel. Sportivii de performanță se antrenează pe rupte pentru a fi cei mai buni.

Ce faci însă atunci când totul devine o obsesie? Când goana după perfecțiune ajunge să-ți controleze viața și când începi să pierzi în loc să câștigi dintr-o astfel de atitudine?

În articolul „Perfecțiune sau mai bine nu” (aici )am inclus 10 întrebări prin care să verifici dacă ești o persoană perfecționistă. Sunt sigură că observi perfecționiștii din jurul tău. Îi depistezi de la o poștă atunci când țin morțiș ca lucrurile să fie ca ei, când oricum ar fi nu e suficient de bine și când ei sunt singurii care pot face totul așa cum trebuie. Dar dacă ți-ar spune ție cineva că exagerezi și că ar trebui să o lași mai moale cu pretențiile tale, cum ai reacționa? Poți vedea buruienile din propria ogradă sau spui că tu nu ai așa ceva?

A face totul perfect este prea frumos ca să poată fi adevărat. Este ca o poveste din care la un moment dat te trezești la realitate și revii cu picioarele pe pământ: nu ai cum să deții controlul tot timpul, iar dacă încerci să faci asta riști să clachezi.

Dacă ar exista o scară a perfecționismului notată de la 1 la 10 aș putea spune că eram la 11. Perfecționismul se manifesta în toate aspectele vieții mele: muncă, relații, felul în care arătam, îmi organizam ziua, scriam mailurile sau alegeam să-mi petrec timpul liber.

Și credeam că așa e normal să fie până n-am mai putut ține pasul. Cercul vicios în care intrasem s-a destrămat atunci când am clacat. Atunci a ieșit la iveală latura neagră a tot ceea ce credeam eu că înseamnă standarde înalte, putere de muncă și performanță.

Această goană după perfecțiune este ca o boală ale cărei simptome sunt: nevoia de a avea dreptate, frica, frustrarea, controlul, îndoiala, presiunea, critica.

Mai periculoase sunt însă efectele perfecționismului, pe care dacă le conștientizăm le putem contracara pentru a trăi o viață armonioasă și a continua să ne dezvoltăm către adevăratul nostru potențial:

– blocarea în zonele sigure

Din dorința de a controla totul și de a nu face greșeli, am început să mă limitez la zonele sigure ale vieții mele: activități, situații, persoane care nu mă puneau în postura de neștiutoare. Am evitat o bună perioadă de timp să încerc lucruri noi, să deprind noi abilități sau să îmi asum responsabilități. Este lesne de înțeles că nu am putut evolua urmând aceleași cărări bătătorite;

– stimă scăzută de sine, vină, depresie, confuzie

Pentru faptul că nu mă acceptam ca fiind imperfectă am ajuns să am o stimă de sine scăzută. Eu ca persoană aveam o problemă și mă învinuiam pentru că anumite aspecte ale vieții mele nu erau aliniate așteptărilor mele;

– blocarea surselor de fericire

Încercând să fac totul perfect, nu puteam fi pur și simplu fericită. Și asta pentru că nu puteam accepta viața mea așa cum era. Iar fericirea depinde tocmai de acceptarea lucrurilor așa cum sunt ele în prezent;

– afectarea relațiilor cu partenerul, familia, prietenii sau colegii

Toate pretențiile mele de la cei din jur ajunseseră să-i exaspereze, fie că era vorba de lucruri pe care soțul meu le lăsa aparent nelalocul lor sau sarcini pe care colegii nu le îndeplineau ca la carte;

– tendința de apărare

În cazul criticilor nu făceam decât să mă apăr, în loc să iau informațiile respective ca pe un ajutor pentru dezvoltarea mea ulterioară;

– amânarea lucrurilor cu adevărat importante

Întrucât mă temeam că n-o să reușesc să fac perfect ceea ce mi-am propus, preferam să amân cât pot de mult sarcinile prea complicate. În acest fel multe dintre proiectele mele ambițioase rămâneau undeva la coada obiceiurilor de rutină și mureau înainte de a lua formă;

– stresul

Eram în permanență stresată că n-o să mă încadrez în timp, iar dacă mă încadrez că n-o să fie lucrurile așa cum vreau eu să fie ;

– frica de eșec

Mă simțeam responsabilă dacă lucrurile nu mergeau conform planului, așa că puneam presiune asupra mea pentru a reuși, eram inflexibilă la schimbări și mă panicam la fiecare obstacol apărut;

– workaholismul

Din păcate nu există un termen în limba română, însă asta înseamnă o dependență de muncă sau de efectuat sarcini care nu-ți mai permite să vezi viața așa cum e ea. În momentul în care îmi setam obiective nerealiste și încercam cu înverșunare să le ating, uitam că este normal să iau pauze și să mă odihnesc, cu alte efecte pe termen lung;

– scurgerea de energie la nivel mental

După fiecare încercare de a atinge destinația perfecțiunii mă simțeam stoarsă de energie și obosită. Efortul de a atinge niște standarde irealizabile este epuizant;

– lipsa eficienței și a productivității

Cu cât îmi propuneam mai multe lucruri de făcut într-o zi, cu atât mai dificil devenea să le îndeplinesc, întrucât încercam să le fac perfect și mă blocam pe detalii. Mă luptam cu termenele limită, pe care de multe ori chiar eu mi le stabileam prea scurte în speranța că acest lucru mă va disciplina;

– lipsa timpului liber

Nu-mi permiteam clipe de răgaz. Atunci când prin absurd se întâmpla să rămân liberă, mă învinuiam spunându-mi că în timpul respectiv puteam să fac multe lucruri folositoare, iar eu nu fac altceva decât să pierd timpul;

– narcisismul

Este o formă de perfecționism pe care am întâlnit-o la multe persoane din functii de conducere cu care m-am intersectat de-a lungul vietii. Acestea vroiau să fie în centrul atenției și credeau că dacă nu sunt perfecte riscă să piardă admirația celor din jurul lor.

Intrasem atunci într-un cerc vicios: îmi setam obiective de neatins – nu le atingeam pentru simplul fapt că erau imposibile – puneam presiune asupra mea ceea ce mă făcea ineficientă – lucrul acesta ducea la critică și învinovățire – stimă de sine scăzută – anxietate. De multe ori se întâmpla să renunț la scopuri și să-mi asum altele, gândindu-mă că dacă voi munci mai mult de data asta voi reuși. Astfel roata se puneam din nou în mișcare și o luam de la capăt.

Am exagerat puțin în mod intenționat toate aceste efecte pentru ca tu să înțelegi până unde se poate ajunge în momentul în care faci o obsesie din a cere prea mult de la tine sau de la ceilalți. Bineînțeles că există și momente în care ai rezultate, te simți bine și totul merge conform planului. Linia de demarcare este însă foarte sensibilă și de tine depinde dacă treci dincolo de ea sau alegi să jonglezi cât încă mai poți controla situația.

În prezent îmi dau nota 5 spre 6 pe scara perfecționismului. Analizează și tu gradul tău de perfecționism prin felul în care gândești, comporți sau simți. Perfecționismul cu tendințe negative se caracterizează prin:

1. Gândire:

– de tip alb sau negru – “Dacă am nevoie de ajutor înseamnă că nu sunt bun de nimic”, „Ori câștig, ori pierd, nu există cale de mijloc”;

– catastrofică – „Dacă o dau în bară mă fac de râs și n-aș putea suporta gândul ăsta”;

– exagerarea unor lucruri imaginate – „Sunt sigur că n-o să meargă bine chiar dacă am muncit pe rupte în ultimele nopți”;

– afirmații care conțin cuvântul ar trebui – „Ar trebui să n-am nicio greșeală”, „Ar trebui să fie lună în casă”, „Ar trebui să fiu în stare duc cu brio la bun sfârșit ceea ce mi-ar propus”.

2. Comportament:

– amânarea, dificultatea în a termina lucrurile sau abandon;

– evitarea lucrurilor noi din teama de a nu face greșeli;

– insistența asupra detaliilor nesemnificative;

– refacerea lucrurilor în încercarea de a le face și mai bine de atât;

– durata prelungită de finalizare a sarcinilor (ore întregi în loc de câteva zeci de minute pentru alții);
– reverificarea exagerată;

– listele elaborate cu sarcini, care niciodată nu se mai termină

3. Sentimente: despresie, anxietate, frustrate, vină, rușine.

Vine însă o vreme în viață când este necesar să faci un pas înainte. Să lași scenariile deoparte și să oprești mitul perfecțiunii de la a deveni o scuză pentru lipsa de acțiune. Nu așteaptă nimeni de la tine să fii numărul 1, să câștigi tot timpul, să atingi standarde imposibile. Tu îți impui lucrurile astea, la fel cum tot tu poți să debarasezi de ele ca de niște bagaje nefolositoare.

Pleacă la drum cu mâinile goale, bucură-te de fiecare lucru din calea ta și observă lumea așa cum nu puteai s-o faci când alergai către o destinație necunoscută numită perfecțiune.

În articolul următor o să vorbim despre ce pași am urmat pentru a abandona perfecțiunea și cum o poți face și tu.

Tu unde te afli pe scara perfecțiunii? Ce efecte are lucrul ăsta asupra ta?

 

sursa: aici